Informații esențiale despre radiourile și televiziunile din România – la www.radio-tv.ro

TvTv - Evenimentez Prim plan

Chiar și fără lumina ochilor, Magdalena Iurescu ”Câștigă România” și … inimile românilor ! O revedem în 27 decembrie! VIDEO

A câștigat consecutiv zece ediții ale concursului de cultură generală ”Câștigă Romania”, prezentat de Virgil Ianțu și astfel, pe lângă cei peste 15000 de lei acumulați, primește drept premiul și un autoturism. E o performanță în sine la 27 de ani (Magdalena Iurescu este cel mai tânăr concurent care reușește acest lucru) și dovadă a unei culturi generale solide, mult peste media semenilor.

Update 7 decembrie h. 9:59: Pe 27 decembrie îi va înfrunta direct pe ceilalți doi concurenți care au reușit să câștige 10 ediții, Marius Hoară și Oliver Anghel, în ultima ediție din acest sezon!

 

Ne-am obișnuit majoritatea să spunem ”scump ca lumina ochilor”, dar puțini ne-am gândit cum poate fi să nu vezi lumina soarelui sau verdele ierbii și mult mai puțini ne-am gândit cum poți avea cunoștințe solide în multe domenii fără ceea ce mulți consideră a fi cel mai important simț uman.

Povestea Magdalenei Iurescu

Magdalena a terminat două facultăţi la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, ca şefă de promoţie, cu specializarea engleză română şi română italiană. Masteratul l-a dat în comunicare, iar doctoratul în gramatica limbii române. Lipsa vederii nu a împiedicat-o să fie o tânără normală, care iubeşte să înoate, să meargă pe bicicletă și spune că dacă ar fi văzut, ar fi ales să devină arhitect.

„Nu a lipsit niciodată de la nicio oră. În plus, dacă vreodată nu aveam un răspuns la o întrebare, la curs sau la seminar, din partea întregului an, Magda întotdeauna avea răspunsul, absolut întotdeauna”, poveşteşte Niculina Iacob, conferenţiar universitar în cadrul Facultății de Litere Suceava.

A fost însă un drum lung şi dificil până aici, atât pentru tânăra nevăzătoare, cât şi pentru famila ei. Tânăra de 27 de ani s-a născut la Rădăuți și din prima clipă s-a confruntat cu problemele sistemului sanitar românesc, când incubatorul i-a afectat definitiv vederea.  Pentru ca să o crească şi să-i ofere educaţia de acum, părinţii au lucrat, pe rând, în străinătate. Mai întâi mama şi apoi tatăl. După nouă ani de muncă în Italia, mama sa, Olimpia Iurescu s-a întors în România când fiica sa a intrat la facultate, pentru a fi alături de ea. Pentru Magda, părinţii sunt eroii ei.

De când a început să vorbească, Magdalena a pus întrebări. Mama ei, Olimpia Iurescu, a povestit că primele cuvinte ale tinerei au fost: ”Tată, ce faci?”. Au urmat apoi sute de întrebări zilnic, pentru că își dorea să înțeleagă cum e lumea. Olimpia Iurescu a fost îngerul păzitor : „O ţineam de mânuţă, o purtam prin casă, îi puneam mâinile, ăsta este dulapul, asta este uşa” Uneori era epuizant, dar mama găsește întotdeauna puterea să lupte pentru puiul ei”.

Realizările Magdei sunt pentru Olimpia cea mai mare răsplată. Sunt dovada că adevărata ”vedere” nu ține de ochi, ci de suflet, minte și voință. Pe 3 decembrie a fost Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, dar şi ziua de naştere a mamei sale, care a fost, ca și aseară, în public

„Sunt foarte emoţionată, este ziua mamei mele şi vreau să-i fac o bucurie şi să câştig ediţia din această seară.”spunea Magdalena înainte de cea de-a şaptea ediție câștigată. ”Încă de când eram mică, mama mi-a fost cel mai mare sprijin. Îmi citea şi mă învăţa poezii, iar de la 6 ani m-a învăţat tabla înmulţirii, chiar dacă încă nu mergeam la şcoală. Ea m-a susţinut şi în perioada facultăţii. Mergea cu mine, îmi citea cursurile şi bibliografia pentru examene, ca să le pot înregistra, mai ales că materiale de specialitate nu prea se găsesc la Asociaţia Nevăzătorilor”, a spus tânăra care a terminat două facultăţi la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi a luat doctoratul. „Cred că pentru dezvoltarea frumoasă a unui copil cea mai importantă este influenţa părinţilor”, a adăugat ea.

Visul ei este să devină profesoară chiar la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Buzău, liceu pe care l-a urmat și pe l-a menționat chiar în această seară. Tânăra a povestit că în ultimele zile, de când a câştigat ediție după ediţie, o sună tot mai mulți colegi și profesori şi că tot Buzăul o urmărește.

 

 

Magdalena dovedește că se poate. Că lumina cunoașterii e mai puternică decât întunericul, că dorința de a știi și de a se bucura de ceea ce umanitatea a creat în sute de ani poate aduce succesul!

Sursă informații: tvr.ro Foto: TVR / Ioana Hameeda (facebook fanTVR2)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Radio
WP Radio
OFFLINE LIVE