Informații esențiale despre radiourile și televiziunile din România – la www.radio-tv.ro

Recomandări TvTv

„Preţul ucigător al ştirilor”, documentar în premieră la TVR 1

Jurnalişti care transmit din Irak, Mexic şi Rusia povestesc cum au fost ameninţaţi, cenzuraţi, răpiţi, intimidaţi, torturaţi în timpul documentării. Pentru o ştire. Documentarul Preţul ucigător al ştirilor este la TVR 1 vineri, 21 iulie, de la ora 21.00.
Cum cenzura este din ce în ce mai mult întâlnită în lume, asasinatul a devenit cauza principală a dispariţiei la datorie a oamenilor din presă. Jurnalişti care transmit din Irak, Mexic şi Rusia povestesc cum au fost ameninţaţi, cenzuraţi, răpiţi, intimidaţi, torturaţi. Şi-au pierdut colegi „pe câmpul de bătălie” şi, la rându-le, au fost în preajma morţii. Povestirile lor sunt emoţionante, captivante şi, pe alocuri – incredibile. Dacă nicio ştire nu valorează cât o viaţă, atunci de ce este asasinatul principala cauză de mortalitate a jurnaliştilor de pretutindeni?

Istorisirile tulburătoare ale jurnaliştilor despre pierderea unor colegi în misiuni şi salvări de ultim moment demonstrează devotamentul cu care aceştia îşi fac meseria, dar şi faptul că o reală protecţie a lor nu este decât o iluzie.

În decembrie 2006, Consiliul de Securitate al ONU a aprobat în unanimitate Rezoluţia 1738 – prin care se cere o protecţie mai mare pentru jurnaliştii aflaţi în zone de conflict. De atunci, mult peste 600 de ziarişti au fost ucişi, dar şi mai mulţi au fost luaţi prizonieri sau au dispărut pur şi simplu de la locul de muncă. Nenumăraţi alţii au fost intimidaţi sau obligaţi să plece în exil.

În ultimii ani, numărul actelor de violenţă împotriva presei, rămase nepedepsite, a crescut fulminant. Guvernele adeseori nu reuşesc să rezolve sau nici măcar să investigheze aceste asasinate, iar în anumite ţări, astfel de cazuri nici nu sunt raportate.

Documentarul Preţul ucigător al ştirilor – Killing the Messenger: The Deadly Cost of News – SUA, 2013, realizat de Tricia Todd şi Eric Matthies – prezintă mărturii exclusive ale jurnaliştilor care au avut de îndurat consecinţe îngrozitoare ale demersurilor lor jurnalistice.

Eric Matthies şi Tricia Todd sunt cunoscuţi în Statele Unite pentru realizarea mai multor documentare premiate. Producţia Preţul ucigător al ştirilor este răspunsul lor la convingerea că o presă de investigaţii liberă este cheia către un public informat.

Îl puteți vedea din România și online aici.

 

 

Sursa: tvr.ro

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Radio
WP Radio
OFFLINE LIVE