iSTORYRadioRadio - EvenimenteRecomandări Radioz Prim plan

Povestea primului sitcom începe: ”UNDEva în 28”. 90 de ani de RADIO în România

Primul semnal a plecat în eter într-o zi de joi, în 1 noiembrie 1928. A fost urmat de prima emisiune radio oficială, care a debutat prin cuvântul marelui fizician român Dragomir Hurmuzescu. Opt zile mai târziu apare primul număr al revistei „Radiofonia“, publicaţia oficială a societăţii, iar finalul lunii,  30 noiembrie , este data primului concert simfonic radiodifuzat susţinut de Orchestra Radio sub bagheta lui Mihail Jora, care are în program exclusiv Mozart şi Haydn.
”Anul 1928 a însemnat o sforţare făcută de o mână de oameni entuziasmaţi de un strălucit succes al ştiinţei pentru înjghebarea unei organizaţiuni radiofonice la noi în ţară. ” avea să fie scris peste zece ani în Radiofonia.

Aniversăm așadar în aceste zile 90 de ani de radio în România. Reperele de mai sus, ale anilor de început, dar și întreaga istorie a Radio România (cum se numește acum radioul public) se regăsesc din acestă lună pe un site aniversar, însoțite de mărturii ale vremurilor, fotografii și înregistrări sonore.

Seria evenimentelor dedicate aniversării a început chiar de luna trecută, când, pe 29 octombrie, principalul studio de emisie al Radio România Actualităţi a devenit studioul Paul Grigoriu. Soţia cunoscutului realizator de radio, cu multă emoţie şi lacrimi în ochi, a mărturisit celor prezenți: „Paul a iubit radioul mai mult decât orice pe lume”.

În aceeași zi a fost prezentat publicului și primul sitcom radio din România. ”Undeva în 28, asta după ce în emisiunea Prietenii de la 10 de la România Actualități fuseseră invitați  actorul Gheorghe Visu si regizoarea Ilinca Stihi . Un serial care ne ajută să descoperim cum a început radioul în România, restituindu-ne și evenimnete culturale care ţin deja de istoria scrisă a culturii acelor ani.  Îi reîntâlnim în distribuție pe Cristi Iacob, Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Răzvan Vasilescu, Gheorghe Visu, Mirela Zeța, Șerban Pavlu, Andi Vasluianu, Manuela Ciucur, Rodica Mandache, Dan Condurache și mulți, mulți alții. Sitcomul se bucură de participarea extraordinară a actorilor Valentin Teodosiu și George Mihăiță.
Gheorghe Visu îl interpretează chiar pe primul director al radioului, Dragomir Hurmuzescu: ”Nu a fost doar un teatru la microfon, ci o producție de film, un serial TV care reușește să dea actorilor și piesei o energie cu totul aparte”.

Serialul radiofonic a fost înregistrat și filmat nu doar în spatii in-door, ci și în spații cât mai apropiate de cele propuse de regizoarea și scenarista Ilinca Stihi, cum ar fi Muzeul Pallady, dar și la Jandarmeria Romana de la Măgurele, unde a fost reconstituit Hipodromul și parada din 1928.

Sitcomul ste produs de Redacţia Teatru Radiofonic şi Radio România Actualităţi. Cele 11 episoade ale sitcom-ului se aud la Radio România Actualităţi de la ora 12:15  pe 1 noiembrie şi apoi în fiecare sâmbătă şi duminică.
Update: Toate episoadele pot fi ascultate aici sau aici.

Surse informații și foto: srr.ro, romania-actualitati.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Radio
WP Radio
OFFLINE LIVE