Concertul 3D din 2017 al Angelei Gheorghiu, la TVR1
Îl putem revedea în această seară (7 ianuarie), la TVR1, de la ora 21.05
„Este fantastic să mă aflu în România în faţa publicului meu dintotdeuna. Nu voi uita niciodată de perioada studenţiei, în care publicul român m-a susţinut şi admirat”, mărturiseşte superstarul internaţional. Pentru cei ce nu vor putea ajunge în Piaţa Constitu- ţiei, TVR 1 transmite concertul în direct, de la ora 20.30. „Va fi şi o premieră, un duet din opera Andrea Chenier, unul din cele mai frumoase şi dramatice duete de operă”, dezvăluia Angela Gheorghiu pentru evz.ro, înainte de concert.
Faptul că nucleul acestui spectacol este însăși celebra soprană Angela Gheorghiu, o valoare inestimabilă, face ca acest eveniment să fie cu totul și cu totul special, o nestemată artistică, oferită locuitorilor Capitalei. Concertul are loc în aer liber, în Piața Constituției, iar accesul este gratuit. Un regal oferit publicului, o invitație la descoperirea valorilor autentice românești, dar și la reconectarea cu vibrația profundă a muzicii de operă. Aclamată pe marile scene internaționale, dorită la cele mai impunătoare și de seamă evenimente din lume, Angela Gheorghiu strălucește ca un fenomen rar: nu doar o cântăreață și actriță cu o tehnică vocală excepțională și inteligență dramatică și muzicală profundă, dar și un comunicator magnetic, care ajunge la inimile și la mințile unui public extrem de larg, care variază de la connaisseuri exigenți la întruniri informale. A adus cele mai înalte valori ale artei operei către o comunitate vastă la nivel mondial, pe o scară neobișnuit de largă.
Formatul de spectacol inedit propus, în care întreaga scenă este acoperită în totalitate de proiecții video creează iluzia unui adevărat film 3D. Concertul are un concept inovator, celebrele piese muzicale fiind sincronizate perfect cu proiecții de video mapping special gândite pentru acest show, artiștii fiind armonizați, pe tot parcursul concertului, de un decor virtual tridimensional.
Angela Gheorghiu
Angela Gheorghiu, superstar internațional, cea mai fascinantă și talentată cântăreață de operă a timpurilor noastre, s-a născut în orașul Adjud din România. A urmat Școala de Muzică din București și a absolvit Universitatea Națională de Muzică din capitală. A studiat cu remarcabila profesoară de muzică Mia Barbu.
Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi. În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul Steaua României în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia Nihil Sine Deo din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.
În ultimii ani, Angela Gheorghiu a interpretat spectacolele Adriana Lecouvreur, Tosca și La Bohème în Viena, Paris și Londra, și concerte în Amsterdam, Londra, Praga, München, Hamburg și Viena (Konzerthaus) și mai multe recitaluri. În martie 2015 a debutat în rolul lui Charlotte din Werther de Massenet. În august 2015 a cântat Werther la Salzburger Festspiele și a avut un concert la Grafenegg (Austria). În ianuarie 2016 a revenit la Royal Opera House cu Tosca, un spectacol pe care l-a jucat la Wiener Staatsoper în februarie și aprilie 2016.
Toate aceste spectacole și recitaluri au confirmat statutul Angelei Gheorghiu ca una dintre cele mai iubite staruri ale operei. În interpretările ei, Angela Gheorghiu se dedică meticulos celor mai fine detalii ale partiturilor compozitorilor și, în tradiția marilor cântăreți din istorie, sintetizează adevărul obiectiv și inspirația subiectivă, balansând în mod subtil acești doi poli care sunt Ying și Yang vitali pentru interpretarea operei.
Angela Gheorghiu a emoționat mulțimi de spectatori din marile săli de operă și de concerte ale lumii și a inspirat milioane de oameni la evenimente cum ar fi celebrarea jubileului de aur al Reginei Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, concertul pentru premiul Nobel pentru pace la Oslo, concertul jubileului Reginei Beatrix la Palatul din Amsterdam, ceremonia de deschidere a celui de-al 59-lea Festival de Film de la Cannes și deschiderea Amfiteatrului Katara în Doha, Qatar. În diverse locuri, pe scene de operă și de concert internaționale, sau în cinematografe unde poate fi văzută jucând în filme realizate special pentru ea, Angela Gheorghiu captivează publicul ei extrem de divers.
Eugene Kohn
Eugene Kohn și-a început cariera ca acompaniator de pian al unor staruri de operă precum Maria Callas, Franco Corelli, Luciano Pavarotti și Renata Tebaldi. Studiile sale includ stagii de pregătire cu dirijori cunoscuți ca Fausto Cleva, Thomas Schippers și Erich Leinsdorf. După ce dirijează frecvent la Metropolitan Opera din New York, își face debutul pe scena operelor din Viena, Paris, Berlin, Buenos Aires. În prezent se dedică atât operei cât și simfoniilor și este directorul muzical al concertelor internaționale ale lui Placido Domingo și Andrea Bocelli.
Filarmonica George Enescu
Fondată în 1868 din iniţiativa unui grup de muzicieni în frunte cu dirijorul Eduard Wachmann, Filarmonica din București concertează începând cu 1889 sub cupola Ateneului Român. Din 1955 poartă numele Filarmonica George Enescu alături de care au evoluat, pe parcursul anilor, Arthur Rubinstein, Lord Yehudi Menuhin, Sergiu Celibidache, Dinu Lipatti. Seria discografică inaugurată în perioada interbelică prin înregistrările realizate cu participarea lui George Enescu este continuată şi îmbogăţită cu seturi de anvergură, precum integrala creaţiei simfonice şi concertante de Brahms şi integrala lucrărilor compuse de George Enescu.
Teodor Ilincăi
Teodor Ilincăi și-a făcut debutul internațional în decembrie 2009, la Opera Regală din Londra cu Boema, atrăgând atât aprecierea publicului, cât şi a criticii de specialitate, precum și şansa de a debuta discografic, într-o înregistrare difuzată de Casa de Discuri Opus Arte, alături de Hibla Gerzmava (în rolul Mimi) și sub bagheta lui Andris Nelsons. În 2013, i-a fost decernat Premiul de Excelență pentru promovarea imaginii României în străinătate de către Elite Art Club Unesco.