Programe TvRecomandări TvTvz Prim plan

Emisiuni în noile grile TVR, din 15 aprilie

TVR 1 redevine generalist

TVR 1, cel mai important post al televiziunii publice, redevine generalist şi aduce telespectatorilor săi, din 15 aprilie, programe cât mai variate, pentru toate gusturile: filme şi seriale, teatru, divertisment, sport, dar şi ştiri, emisiuni de actualitate, reportaje şi documentare.

Emisiunea care ne deschide dimineaţa – Matinalul TVR 1transmis de luni până vineri, începe cu o oră mai devreme, de la 06.00 şi devine un program de tip infotainment. Dacă până acum, dimineaţa la TVR 1, telespectatorii urmăreau în principal ştiri, noul Matinal TVR 1 le oferă, în cele trei tronsoane orare – 6-7, 7-8 şi 8-9 – pachetul de informaţii utile pentru a începe ziua în formă. La Matinalul TVR 1, telespectatorii vor găsi informaţii despre starea vremii şi trafic, despre cum ne pot influenţa viaţa evenimentele din ziua ce tocmai începe, poveşti de viaţă din toată ţara, dar şi curs valutar, revista presei, informaţii din IT, travel sau horoscop. Şi tot în Matinal – un grupaj de ştiri, inclusiv din sport, în fiecare oră.

Emma Zeicescu
Emma Zeicescu

De la ora 11.00, TVR 1 lansează un nou format, o emisiune magazin, în care Emma Zeicescu vine cu informaţii, poveşti, noutăţi şi lucruri utile, Ca-n viaţă. Timp de o oră, de luni până vineri, în noua emisiune Ca-n viaţă, Emma Zeicescu (alături de invitaţii ei) ne va prezenta idei pentru o viaţă plină de energie, informaţii la zi care ne privesc pe toţi, campanii care contează şi ne va prilejui întâlni cu vedetele care ne aduc bucurie.

După-amiaza, la TVR 1, o vom putea petrece în compania eroilor noului serial canadian de aventuri, Aripile Nordului (Arctic Air, 2012-2014)- doi piloţi experimentaţi, tată şi fiică, ce intervin în caz de urgenţe medicale, furtuni devastatoare sau accidente aviatice (luni-vineri, ora 17.00).

Principala emisiune de ştiri a postului TVR 1 îşi măreşte durata, la o oră şi jumătate. De la ora 20.00, de luni până duminică, Telejurnalul va include o selecţie a informaţilor esenţiale ale zilei, rubricile meteo, sport, precum şi Tema zilei, o discuţie în care moderatorul şi invitaţii săi dezbat consecinţele celui mai important subiect al zilei. Celelalte emisiuni informative în care telespectatorii pot afla ştirile momentului rămân Telejurnal 14.00 şi Telejurnal 24.00. Iar dezbaterile România 9, transmise în direct de luni până joi, de la ora 19.00, ne vor ţine conectaţi la zona politică.

În timpul săptămânii, ne vom putea petrece serile vizionând la TVR 1: luni – piese de teatru, cu mari actori ai scenei româneşti; marţi – film istoric, poveşti despre personalităţi şi evenimente istorice care au marcat lumea, ecranizări ale unor celebre romane inspirate din istorie; miercuri – filme de acţiune, intrigi poliţiste sau thrillere pline de suspans, iar vineri – filme cu mari actori: Meryl Streep, Liam Neeson, Mark Walhberg, Christian Bale, Amy Adams, Antonio Banderas sau Rupert Everett etc.


Luni seara, la TVR1, e teatru!
În 15 aprilie îi putem revedea pe Silvia Dumitrescu Timică, Lucia Mureşan, Ion Dichiseanu, Stefan Radof, în comedia „Micul infern”.

Publicul activ va putea găsi la TVR 1 informaţii din zone diverse de interes – economice, externe, culturale, viaţă urbană, zona creativă – de luni până vineri, în intervalul 23.30-24.00. Astfel, în acest tronson, vor putea fi vizionate sezoane noi ale emisiunilor Banii tăi(luni), Lumea azi (marţi), Cooltura (miercuri), Fan/Fun Urban (joi), #creativ (vineri).

Documentarele, anchetele şi reportajele se regăsesc de asemenea în grila TVR 1. Joi seara, de la 21.30, vedem noi reportaje şi documentare în magazinul de publicistică TV realizat de cei mai experimentaţi jurnalişti ai TVR, Dosar România, iar de la 22.30, emisiunea Anchetele comisarului Antonescu.

În weekend, la TVR 1

Dacă în prima parte a zilei de sâmbătă TVR 1 ne conectează la ritmul oraşului, duminica este rezervată emisiunilor brand ale postului: Universul credinţei, Viaţa satului, În grădina Danei, Tezaur folcloric.

TVR 1 va mai pregăti în această primăvară formate noi de entertainment din zona de comedie, pe lângă spectacolele de folclor realizate de Iuliana Tudor, cu care telespectatorii s-au obişnuit deja duminica, la ora 21.00. Şi tot la TVR 1, cu sezoane noi revin Levintza prezintă (sâmbăta, ora 11.00), Constructorii de visuri (sâmbăta, ora 11.30), Adevăruri despre trecut (sâmbăta, ora 12.30), Faţa nevăzută a lumii (sâmbăta, ora 13.00), Ora Regelui(sâmbăta, ora 14.30), Exclusiv în România (sâmbăta, ora 16.30) sau Politică şi delicateţuri(duminica, ora 15.30, premierele încep duminică, 7 aprilie).

În după-amiezele de weekend, la TVR 1 avem handbal de calitate. TVR 1 continuă să transmită cele mai importante partide din ligile naţionale, Liga Florilor şi Liga Zimbrilor.

Sâmbăta, de la 21.00, TVR 1 va programa documentare internaţionale.

Sâmbăta, la 23.00, va fi difuzată emisiunea Profesioniştiirealizată de Eugenia Vodă. Iar duminica, de la 23.00, Cătălin Ştefănescu ne invită, în noul sezon Garantat 100% (care începe din 21 aprilie), la întâlniri memorabile cu personalităţi cu poveşti de viaţă extraordinare şi contribuţii excepţionale la valorile comunităţilor în care trăiesc.

TVR 2 e canalul întregii familii

Din 15 aprilie, TVR 2 propune telespectatorilor programele perfecte pentru întreaga familie: show-uri în premieră, seriale, filme şi sezoane noi ale emisiunilor consacrate.

Virgil Ianţu dă startul celui de-al cincilea sezon “Câştigă România!”, iar Oana Mareş, recent intrată în familia TVR 2, vă invită, de luni până vineri, la magazinul de divertisment “oanApp – Aplicaţie de viaţă“. În fiecare duminică, Paul Surugiu Fuego a pregătit adevărate spectacole la galele “Drag de România mea!”.

Din 15 aprilie, de luni până joi, de la ora 20.00, concursul de cultură generală “Câştigă România!” revine în forţă. Competiţia se anunţă antrenantă, mai ales că în cel de-al cincilea sezon concurenţii vor beneficia de o modificare în regulament: vor putea apela la varianta ajutătoare “Întreabă un prieten”.

“oanApp – Aplicaţie de viaţă”, cea mai nouă emisiune din grila TVR2, debutează din 15 aprilie. Cunoscuta prezentatoare Oana Mareş se alătură vedetelor postului şi, alături de tinerele sale ajutoare, Andrei Foday şi Ceanu Zheng, aduce de luni până vineri un show TV difuzat în două părţi. Între orele 15.00 şi 16.00, în prima parte a emisiunii, gazdele vor dezbate, alături de specialişti, tematici diverse, de la întâlniri între generaţii, până la cum să trăieşti frumos şi sănătos, să te relaxezi sau să alegi grădiniţa pentru cei mici. De la ora 17.00 la ora 18.00, în cea de-a doua parte a show-ului, sunt invitate vedete cunoscute, artişti şi cântăreţi. “oanApp – Aplicaţie de viaţă” va fi în direct, iar telespectatorii sunt invitaţi la concursuri cu premii atractive.

Din noua grilă TVR 2 nu vor lipsi filmele pentru toate gusturile, cu mari actori în distribuţie, de la Katharine Hepburn şi Humprey Bogart până la Mads Mikkelsen, Viggo Mortensen şi Naomi Watts, pe care le puteţi urmări alături de întreaga familie. Luni e seara comediilor romantice, iar miercuri, la Telecinemateca se difuzează filme de colecţie. Joi pornim în aventură, vineri cunoaştem eroine puternice, iar filmul săptămânii îl vedem sâmbăta. Duminică, aşa cum ne-am obişnuit, e ziua Filmului românesc şi a Filmului de artă.

Din 15 aprilie, de luni până vineri, de la ora 16.00, telespectatorii TVR 2 vor urmări un serial în premierăLONESOME DOVE: Suflet de pistolar (SUA, 1994-1995), serie western căştigătoare Gemini Awards, în 1996. Producţia se bazează pe bestsellerul “Lonesome Dove”, câştigător al premiului Pulitzer şi spune povestea unui cowboy, Newt Call, care încearcă să-şi găsească un rost în teritoriile încă sălbatice din Vest.

Telejurnalul TVR 2, prezentat de Stela Popa, Teodora Antonescu şi Raluca Arvat, aduce în casele românilor, la ora 12.00 şi ora 19.00, evenimentele zilei, informaţii utile, reportaje, poveşti de viaţă şi sport. De la ora 18.45, informaţiile despre timpul probabil, climă, mediu și alte domenii conexe le aflăm de la Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu în emisiunea “E vremea ta”.

Poveștile de viaţă marca Destine ca-n filme revin din 16 aprilie. Noul sezon va fi difuzat în fiecare marţi, de la ora 22.00, iar interviurile realizate de Iuliana Marciuc se vor transforma în adevărate filme artistice de scurt metraj. Din 19 aprilie, actorii Diana Cavallioti şi Dragoş Huluba dau startul noului sezon Gala umorului. În fiecare vineri, de la ora 20.00, telespectatorii vor savura momente umoristice păstrate în Arhiva TVR, dar şi scenete de “umor la zi”. Cu noi sezoane revin în grila TVR 2 programele consacrate: “D’ale lu’ Mitică” (marţi, ora 21.10) şi “Memorialul durerii” (sâmbăta, ora 13,00).

Weekend la TVR 2

Informaţii despre natură, viaţă sănătoasă, travel şi timp liber aflăm în noile sezoane “Cap compas” (sâmbăta, ora 12,30), “Sănătate cu de toate” (duminica, ora 8.30), Ferma (duminica, ora 9.00) “Pescar hoinar” (duminica, ora 10.00) şi “Natură şi aventură” (duminica, ora 10.30). “Zile cu stil”, sezonul 2, debutează din 20 aprilie, iar gazda Alina Ionescu ne dezvăluie în fiecare sâmbătă, de la ora 17.00, secrete de stil, fashion şi beauty.

“Mic dejun cu un campion” revine la TVR2 din 20 aprilie cu cel de-al IX-lea sezon. Emisiunea a împlinit de curând patru ani, iar gazda Daniela Zeca Buzura va avea invitaţi pe măsura aşteptărilor publicului. “Mic dejun cu un campion” se difuzează  în fiecare sâmbătă, de la ora 10:00, la TVR2 (duminică de la ora 9:00, la TVR3) iar primele personalităţile care vor trece pragul Grădinii Verona, în ediţiile difuzate de Sfintele Sărbători de Florii şi de Paşti, sunt Ioana Pârvulescu şi Părintele Vasile Gavrilă.

La sfârşit de săptămână, show-urile de divertisment încep de la ora 15.00. În fiecare sâmbătă, Marina Almăşan dă startul faptelor bune la „Femei de 10, Bărbaţi de 10”. Invitaţii sunt oamenii care au făcut lucruri memorabile şi au poveşti emoţionante. Prima ediţie, din 20 aprilie, este dedicată creatoarei de modă, Zina Dumitrescu.

Duminica, de la ora 15.00, avem întânire cu Paul Surugiu Fuego, la galele “Drag de România mea!”. Aici vom întâlni valori incontestabile, tineri talentați, exclusivități și momente artistice excelente. Pe 21 aprilie, Paul Surugiu-Fuego a pregătit un moment inedit într-o ediție specială de Florii. Vor fi invitaţi: Mirabela Dauer, Irina Loghin, Stela Enache, Marina Florea, Matilda Pascal Cojocarita și Stefan Cigu, Carmen Trandafir și Carmen Rădulescu.

Evenimente, tradiţii şi cultură din toate colţurile ţării, la TVR3

Singurul post care aduce informaţii din toate colţurile ţării, prin intermediul producţiilor studiourilor teritoriale, a pregătit o grilă ce pune în prim-plan cultura, alături de emisiuni informative, de călătorii, cooking sau folclor.

La TVR 3 , în noua grilă

Programe de cultură, spectacole şi concerte, filme documentare şi artistice, festivaluri de muzică clasică sau jazz alături de programe informative, emisiuni de folclor, călătorii, spiritualitate sau bucătărie tradiţională românească!

Din această primăvară, TVR 3 ne racordează la evenimentele, tradiţiile şi cultura din toate colţurile ţării, prin intermediul programelor realizate şi transmise de studiourile teritoriale ale Televiziunii Române. Din 15 aprilie, CULT@rt, principalul magazin cultural al postului, părăseşte studiourile din Bucureşti şi porneşte „la drum” pentru a descoperi şi spori vizibilitatea evenimentelor culturale din întreaga ţară. În fiecare zi, de luni până vineri, informaţii culturale din cele mai neaşteptate colţuri ale ţării vor fi aduse de fiecare dintre cele cinci studiouri teritoriale: Iaşi, Târgu Mureş, Craiova, Timişoara şi Cluj.

Alte noutăţi ale primăverii la TVR 3 se referă la introducerea unei linii de film documentar (joi), respectiv documentar de artă (vineri), de la ora 23.00, precum şi includerea unui Magazin de arte vizuale duminica, de la 18.30. Primele trei zile ale săptămânii, de la ora 23.00, este spaţiul rezervat difuzărilor în premieră a etapelor de concurs, finalelor şi recitalurilor din Concursul Internaţional George Enescu, ediţia 2018, iar joia, de la 23.30, iubitorii de jazz au la TVR 3 un cadou special, în premieră: Festivalul de Jazz de la Ploieşti, ediţia 2018.

Şi pentru că şi gastronomia este o artă, iubitorii de bucate româneşti tradiţionale au la TVR 3 o surpriză de „gust bun”! Din această primăvară, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 11.30, ei pot urmări emisiunea Sarea-n bucate cu reţete autentice din Banat, Transilvania şi nu numai.

Emisiunea Academia Română – prezentul continuu (sâmbăta, de la 12,30) devine emisiune săptămânală (în loc de bilunară), iar emisiunile tradiţionale ale postului: Drumul lui Leşe, A doua emigrare, Arte carte şi capricii – revin cu noi sezoane.

Sursă informații și foto: tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Radio
WP Radio
OFFLINE LIVE