Prim planPrograme TvRecomandări TvTv

Irina Margareta Nistor propune joia și vinerea “Întâlniri fericite” la … Happy Channel. Din 7 septembrie

Cunoscutul critic de film Irina Margareta Nistor va  avea  joia și vinerea, de la 12:30,  “Întâlniri fericite” cu oameni importanți din lumea cinematografiei. Actori, regizori, oameni din domeniul cinematografiei care au dus filmul românesc la marile festivaluri internaționale vor fi invitații chiar în această lună.

“<<Întâlnirile fericite >> sunt, de fapt, o coincidență cinematografică de destine, o serendipitate, adică dacă n-ar fi fost participarea strălucită a acestor staruri, la festivaluri acasă și în lume, n-am fi reușit să le cunoaștem mai bine. Am ajuns la această emisiune din pasiunea pentru filme, pasiune care a dus și la descoperirea pe viu a celor de la canalul tv Happy Channel, odată cu avanpremiera într-o proiecție la cinema a serialului lor ultramodern! O sincronicitate perfectă!”, a mărturisit Irina Margareta Nistor.

În prima ediție, cea de joi de la ora 12.30, telespectatorii o vor cunoaște mai bine pe actrița Cosmina Stratan, protagonista din filmul “După dealuri”.

Sursa: site-ul Happy Channel

Filmul scris și regizat de Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficționale ale Tatianei Niculescu Bran, a fost premiat la Festivalul de la Cannes (2012) pentru scenariu și pentru interpretare – dublu trofeu acordat actrițelor Cosmina Stratan și Cristina Flutur. A fost propunerea României la Oscarul pentru Cel mai bun film străin pe 2012.

Lasă un răspuns

WP Radio
WP Radio
OFFLINE LIVE
%d