inforadiotv.ro devine radio-tv.ro

Informații esențiale despre radiourile și televiziunile din România – la www.radio-tv.ro

Posturi TvTv

History Channel România

Despre HISTORY Channel

HISTORY Channel este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri TV internaționale și reprezintă o sursă de divertisment și informare pentru milioane de oameni de pe tot globul prin poveștile inspiraționale, uneori extravagante ale unor personaje extraordinare din viața reală ale căror experiențe sunt adesea mult mai spectaculoase decât ficțiunea.

Provoacă și duce mai departe noțiunea tradițională de „istorie”, oferind spectatorilor o perspectivă alternativă. Gama variată de emisiuni difuzate dezvăluie modul în care poveștile umane sunt modelate de fapte fascinante și adesea surprinzătoare.

Grila originală de emisiuni include producții emblematice ca „Blestemul Insulei Oak”, „Arme Născute din Foc”, „Singuri”, „Așii Amanetului” și „Pe Urmele Antichităților”; precum și documentare factuale captivante.

HISTORY Channel a fost lansat în 1995 și ajunge la peste 300 de milioane de locuințe din întreaga lume, fiind tradus în 37 de limbi. Operează în peste 185 de teritorii la nivel global și este principala destinație pentru seriale premiate și documentare care îmbină istoria cu divertismentul. Reprezintă principala televiziune din portofoliul A+E Networks.

Este disponibil în România de peste 10 ani pe toate platformele majore de cablu, cablu și satelit din țară, inclusiv: Digi, Focus Sat, Orange TV, Vodafone.

În această lună, HISTORY Channel marchează 15 ani de la lansarea feed-ului localizat în România, la 1 octombrie 2008. În 2023, HISTORY Channel a ajuns – până în prezent – în casele a 4,2 milioane de telespectatori în România, menținându-și poziția de lider în rândul televiziunilor  factuale pentru al 10-lea an consecutiv. România este o piață foarte importantă pentru A+E Networks. Ne angajăm să producem mai multe emisiuni locale, care să facă HISTORY Channel și mai atractiv pentru publicul nostru din România”, a spus Karol Bek, Senior Commercial Director și Country Manager pentru România la A+E Networks Polonia & CEE, la lansarea oficială a serialul documentar „Marcel Iureș prezintă Enigmele României”,
de la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București. miercuri 18 octombrie 2023.

Pentru mai multe detalii, puteți accesa site-ul oficial HISTORY Channel România, pagina de Facebook HISTORY Channel România sau canalul local de YouTube.

 

A+E NETWORKS EMEA

La A+E Networks EMEA împărtășim povești care contează. Suntem lideri în divertismentul factual, conținutul nostru premiat este urmărit de milioane de telespectatori din Marea Britanie, țările nordice, Benelux, Germania, Italia, Spania, Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa. Portofoliul nostru de branduri premium – HISTORY, Crime+Investigation, HISTORY2, BLAZE și COSMO TV – inspiră și încântă telespectatorii cu francize de succes (Arme Născute din Foc), drame (Vikingii) și producții locale originale („În Căutarea Chihlimbarului, Aurul Baltic” și „Vânătorii de Epave” cu Ross Kemp). Poveștile noastre sunt globale și locale, liniare și digitale și întotdeauna convingătoare. Cu birouri în Londra, Roma, Madrid, Varșovia, München și Johannesburg, suntem o companie cu adevărat internațională care celebrează unicitatea și diversitatea.

Sursă informații și foto: comunicate & site HISTORY Channel 


Articole pe site referitoare la acest postul tv 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Radio
WP Radio
OFFLINE LIVE