30 de ani de audiovizual… liber

La prima vedere sunt 30 de ani de când putem vorbi de radio și televiziune liberă. În 22 decembrie și în următoarele zile au ajuns la microfon și în fața camerelor oameni care până în acea zi n-ar fi avut nicio șansă. Televiziunea națională a devenit Televiziunea Românã Liberã și a transmis o parte a evenimentelor (în primul rând din sediu și din preajma acestuia) în direct. A fost evident și mijlocul de comunicare (și manipulare) folosit de noii politicieni. Ne-au rămas multora în memorie imagini din zecile de ore transmise atunci.

La radio revoluționarii au intrat mult mai ușor , neexistând soldați sau ofițeri care sã încerce sã-i împiedice. Au fost și acolo momente emoționate, din câte își amintește, de exemplu, scriitoarea Ana Blandiana.
Să nu uităm de radiourile din afara țării. Mulți Români au auzit de ceea ce se întâmpla la Timișoara de la Europa Liberă și au continuat să asculte postul și după 22 decembrie.

Dorința de comunicare a adus în eter în câteva sãptãmâni , la 11 ianuarie 1990, pe 69,8 MHz, Uni Fun Radio, primul post independent , creat cu ajutorul francezilor de la Fun Radio Paris de o echipã în care se regãsea Daniel Klinger. Asta dupã ce primele teste le fãcuse Radio Nova (viitorul Nova 22 – 92,75 MHz), tot cu sprijinul unor oameni de radio din Franța și care a revenit în eter în februarie . Din 25 februarie a emis pe 68,7 MHz Radio Contact.
O primã tendințã a posturilor independente a fost , în lipsa unor echipe de jurnaliști proprii, sã preia emisiunile unor posturi străine care continuau sã transmitã în limba românã: BBC, DW, VOA și Europa Liberã. Multe dintre emisiunile acestor posturi, beneficiind de prezența unor jurnaliști de prestigiu, au însemnat și în primii ani de dupã 1989 adevãrata libertate de exprimare.
Fenomene asemãnãtoare exploziei de posturi independente au apãrut în orașe mult mai mici. În mai 1991, dintr-o camerã a hotelului Gemina din Râmnicu Vâlcea, emitea în condiții improvizate Radio Paradox, iar din iulie 1992 își începe emisia actualul Radio Metronom și, mai apoi, Radio Etalon. Asta în timp ce existau orașe mai mari fãrã niciun post independent (la Timișoara, de exemplu, primele posturi locale, Radio Vest și Radio Europa Nova, încep sã emitã în 1995) sau cu posturi care și-au început primele programe tot în 1991 (Radio Galați – 1 decembrie)
În 1994 emiteau în București , în bandã esticã Fun Radio (67,8 MHz) ?i Uni plus Radio (69,8 MHz-desprinse din Uni Fun Radio), Tinerama (68,7 MHz), Radio Romantic (72,68 MHz), iar în bandã vesticã Radio Delta (93,5 MHz), Total FM (94,2 MHz), Radio Contact (96,1 MHz), Radio XXI (100,2 MHz) și Pro FM (102,8 MHz).

Era încã perioada de glorie a radioului, pentru cã nu apãruserã marile posturile tv private naționale. Andreea Esca prezenta încã știrile SOTI, ale cãrui programe puteau fi urmãrite și în țarã, prin emițãtoarele TVR2. La 1 decembrie 1995 începea sã emitã la nivel național Pro TV (în București emitea deja , din noiembrie 1993, Antena 1) , acesta este probabil momentul în care posturile de radio încep sã piardã clar din audiențã , iar românii petrec tot mai mult în fața televizoarelor. Vedete ale radiourilor devin vedete Tv. (chiar dacã unele își pãstreazã și programele Tv, de exemplu, Andrei Gheorghe, care prezenta în continuare ”13-14”, chiar dupã ce avea programe la Pro Tv).

Se poate vorbi despre aceste posturi le private de la mijlocul anilor ‘90 ca fiind cu adevãrat libere? În marte parte, da. CNA-ul, apãrut la 25 mai 1992, a fost pentru o vreme un instrument al regimului Iliescu. Au existat clar presiuni politice în privința preluãrii de cãtre unele dintre aceste posturi a programelor realizate în afara României, cel puțin pânã la alegerile câștigate de Constantinescu, în noiembrie 1996. Asta pentru cã dezbaterile de genul celor de la BBC criticau vehement politica acelor ani. În viitorul mandat , spre finalul acestuia, Iliescu avea sã fie mult mai înțelegãtor cu programele BBC România, mai mult, postul a primit în 2004 (surprinzãtor!) o frecvențã proprie în București (88 MHz) și, mai apoi, frecvențe și în alte orașe a e țãrii (Timișoara și Constanța), pe care a emis pânã la încetarea programelor, în 1 august 2008.

Radioul are încã multe de spus și dupã 2000. În 26 May 2000 începe sã emitã Europa FM, prima rețea privatã naționalã. Este creat, chiar luând frecvențe de la postul public (!), un al doilea lanț național de frecvențe, iar câștigãtor al licitației este trustul MediaPro . Chiar dacã acoperirea emițãtoarelor Info Pro (mai apoi Pro FM și acum Digi FM) este mai bunã, audiența nu a trecut de cea Europa FM. Sunt și alte trusturi își creeazã rețele de posturi locale și reușesc sã treacã la nivel național și chiar la nivelul orașelor de audiența Europa FM. În vara lui 2019 Kiss FM avea cei mai mulți ascultãtori, urmat de Zu, România Actualitãți și Europa FM, iar ca Market Share supremația o avea principalul postul public, urmat de Kiss FM, Europa FM și Radio Zu.

Se poate vorbi despre transformãri radicale și la posturile publice în acești ani ? Da, chiar în condițiile în care Președintele Director General de la vârful radioului și televiziunii naționale este numit politic. Oameni de radio de la BBC sau Europa FM s-au alãturat de exemplu adevãraților profesioniști din radioul public și au schimbat dupã 2005 soundul Radio România . Chiar și așa, o parte a publicului considerã posturile publice încã ”de modã veche” și acum, dupã ce majoritatea celor care au lucrat acolo înainte de 1989 au pãrãsit cele douã instituții publice. O mare pierdere pentru relativa independențã jurnalisticã a celor douã instituții a fost eliminarea taxei radio-tv de către politicieni, în ciuda îndelungatelor dezbateri și proteste. Această taxã continuã sã fie modalitatea de finanțare a marilor posturi din Europa (inclusiv BBC).

E greu sã comparãm ceea ce ascultam și vedeam în 1989-1990 cu oferta de acum. Progresul este incontestabil și din punct de vedere tehnic. Chiar și posturile publice naționale au acum douã programe HD, sunetul este stereo (chiar Dolby Digital la Pro Tv, dar și la posturi din afara țãrii. La nivelul transmisiilor digitale terestre muxurile includ în mare parte numai posturile publice, iar la radio încă nu se poate vorbi de radio digital DAB la nivel național, chiar și în București oferta este limitată.

(va urma)

Acest articol este o primã încercare a noastrã de a scrie o scurtã istorie a audiovizualului românesc, insistând asupra radioului. El urmeazã sã fie actualizat. O parte a informațiilor au surse incerte (de exemplu postãri pe forumuri), dacã descoperiți inadvertențe sau aveți informații directe care credeți că ar fi interesante vã rugãm sã ne scrieți. Vã mulțumim.