Un nou talk-show și alte schimbări în grila Digi 24. Ce abonați nu pot vedea HD acest canal
Începând din această săptămână, la 22:30, Mariana Pop realizează talk-show-ul „Imparţial” – o sinteză a principalelor evenimente ale zilei, analizate împreună cu o serie de invitaţi speciali (de luni până vineri).
La ora 24 Teodora Tompea încheie programul cu Știrile Digi24, un program de două ore care va cuprinde toate informaţiile esenţiale ale zilei.
Emisiunea de interviuri „În fața ta”, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, este difuzată în fiecare sâmbătă şi duminică, după ora 24 (0 a zilei următoare, corect spus).
Emisiunea auto „La Volan” este difuzată tot sâmbătă dimineaţa, dar mai târziu, de la ora 11:30.
Emisiunea de investigaţii „România Furată” este acum transmisă duminica, de la ora 22:00.
Sursa informații și foto: digi 24.ro
Digi24 este din martie 2014 (decizie CNA) în grila must carry, deci liber la retransmisie.
Cu toate că în principiu este transmis HD, Telekom, trust concurent al RCS-RDS, se încăpățânează, într-o totală lipsă de respect pentru ochii propriilor abonați, să îl transmită în continuare SD în propria rețea, fără EPG (grilă de programe) și departe de celelalte canale ”de știri” (pe poziția 742), asta în timp ce canale internaționale de limbă engleză (de genul CNN) sunt transmise HD (deci posibilitatea tehnică a transmiterii există!).
Nici măcar în pachetul Digi Satelit (al RCS-RDS!) nu este transmis HD (tot SD sunt transmise pe satelit alte canalele în limba română Digi World/Digi Life/Digi Animal/Digi Film 1, în timp ce Digi World în limba maghiară este transmis … HD. Telespectatorii români nu merită o astfel de investiție??) !
Păcat că există asemenea atitudini, sperăm ca decidenții din cele două companii să trateze (cât mai curând) mai cu respect și abonații din România!