Prim planRecomandări TvTvUncategorized

Creații arhitectonice de excepție, la BBC Earth

Primul sezon al documentarului ”How did they Build That” – ”Cum au construit ei asta?” e o investigație asupra celor mai mari structuri create de om din toate timpurile, care explorează modul în care noile materiale și tehnici de construcție au permis constructorilor și arhitecților, inginerilor să lucreze până la limita capacității lor.

Update 28 decembrie 2020:
BBC Earth reia toate cele 8 episoade între orele 14:25-20:30.

Primele 5 episoade sunt reluate într-un maraton de aproape 4 ore, sâmbătă, 6 iunie, între 13:50- 17:40.
Serialul continuă în aceste săptămâni cu alte 3 episoade, care vor fi reluate sâmbătă, 13 iunie, între 13:55- 16:10.

1. Descoperiți secretele zgârie-noriului din New York care sfidează legile fizicii pentru a rămâne în picioare și ascensorul de mii de metri construit pe versantul unui munte din China.

2.Descoperiți cum inginerii au curbat doi zgârie-nori din Manhattan și apoi i-au conectat cu un pod suspendat la 700 înălțime, iar în Grecia, o boltă de 3.000 de metri pătrați, concepută să reziste unui uragan, pe o clădire proiectată pentru a supraviețui cutremurelor.

3.Cum poate fi construită o cupolă de sticlă suficient de mare pentru a adăposti un … o pădure cu munte? Ce se întâmplă când o gară de bază din Italia este complet reconstruită fără a întrerupe traficul feroviar enorm, din zonă?

4.Vizităm un pod extraordinar care se extinde de-a lungul unei văi vaste și a devenit cel mai înalt din lume, iar apoi un hotel de lux care a fost construit cu susul în jos într-o carieră abandonată din China.

5.Descoperiți cum au construit inginerii Căpitănia portului Antwerp –creație a arhitectei Zaha Hadid, dar și un zgârie-nori din 432 Park Avenue New York și vă minunați de Muzeul Victoria & Albert din Dundee (Scoția), proiectat de Kengo Kuma.

6.Inginerii olandezi au construit un arc uriaș plin de apartamente deasupra unei mlaștini. În China – o operă în formă de piatră care împinge ingineria și designul la extrem, folosind cele mai moderne, dar și mai vechi tehnici. Vedem și cum a fost renovată cu 100 milioane de lire sterline Biblioteca Britanică.

7. În Singapore, The Pinnacle at Duxton este un uimitor complex de apartamente cu 7 turnuri și 50 de etaje. Iar în Brighton, turnul de observație i360 de pe malul mării i-a obligat pe ingineri să se gândească ”out of the box”.

8. Cum a construit o echipa de ingineri cunoscutã drept „echipa extremã” o stație de cercetare futuristã în cel mai extrem climat din lume și cum se face ca o arcadã de beton de 3,5 tone sã parã cã plutește în aer?

Sursă informații și foto: BBC nordic

Lasă un răspuns

WP Radio
WP Radio
OFFLINE LIVE
%d