Evenimente muzicale

James Arthur concertează, altături de alți peste 40 de artiști, la Flight Festival Timișoara

Flight Festival 2024 are loc în acest weekend la Timișoara.

James Arthur

Vedeta ediției din acest an este James Arthur, cântăreț britanic devenit celebru după ce a câștigat în 2012 “The X Factor”. Single-ul său de debut este un cover al piesei „Impossible” al lui Shontelle și a intrat direct pe prima poziție în UK Singles Chart. S-a vândut de atunci în peste 2,5 milioane de exemplare în întreaga lume, devenind cel mai de succes single al artistului .

Peste 40 de artiști naționali și internaționali . Evenimente conexe

Vor fi trei zile de festival, trei scene cu un line-up special și peste 40 de artiști naționali și internaționali. Evenimentul reunește nume celebre din industria muzicală internațională și locală, precum Subcarpați, Bosquito, The Mono Jacks și Mario Fresh, Bug Mafia, Deliric X Silent Strike & Muse Orchestra și Grasu XXL.

Flight Festival 2024 nu se rezumă doar la concerte live. Festivalul pune accent pe educație și cultură, timp de trei zile oferind workshop-uri, dezbateri, expoziții de artă și proiecții de film.

Bine de știut

Organizatorii au schimbat locația festivalului la Muzeul Satului Bănățean, după ce la Aerodromul Cioca, unde s-a organizat până acum, au început lucrări de reabilitare. Un avantaj clar la temperaturile ridicate anunțate pentru weekend va fi prezența copacilor din jur, care vor face aerul mai plăcut. După calculul organizatorilor pot veni în spațiul destinat până la 20.000 de spectatori. Societatea de Transport Timișoara a anunțat că suplimentează circulația anumitor mijloace de transport în comun,  vineri-duminică, între orele 18.00 și 3.00.

Biletele sunt disponibile în rețeaua IaBilet și în format electronic pe www.iabilet.ro, la magazinele Flanco, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay.

Sursă informații: organizatori
Surse foto:

  • inforadiotv pentru imaginea reprezentativă – fotografie de la concertul Clean Bandit – Flight Festival 2023
  • Harald Krichel pentru imagine James Arthur
  • organizatori pentru imagini program

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Radio
WP Radio
OFFLINE LIVE