Revelion 2020: ”ca pe vremuri … dar mai frumos” la TVR, iar la Antena 1 Dan Negru #deMascăDistracția
„Un Revelion ca pe vremuri … dar mai frumos” ne propune TVR, în timp ce Dan Negru #deMascăDistracția la Antena 1!
Prima surpriză este oferită de TVR 1 la ora 16:15, în prag de An Nou, dar și în următoarele zile, până pe 4 ianuarie inclusiv. Recitalurile Boney M, Thomas Anders, Alphaville, Sandra și Sabrina la DISKOteka Festival.
De la ora 21.10, TVR 1 ne invită la „Un Revelion ca pe vremuri… dar mai frumos”.
Ne vom aminti de Revelioanele de altădată, prin intermediul unor texte clasice, dar vom vedea, totodată, o producţie a zilelor noastre. Începem distracţia alături de invitaţii speciali ai Revelionului, actorii Horaţiu Mălăele şi Radu Pietreanu, care aduc pe micul ecran momente speciale, scrise chiar de ei.
Patru tineri actori talentaţi – Dan Rădulescu, Beatrice Rubica, Lucian Ionescu, Şerban Gomoi – vor readuce la viaţă momente de umor celebre, introduse în scenă printr-un şir de întâmplări comice, petrecute în timpul filmărilor pentru programul de Revelion. Doi tehnicieni din platou, ajutaţi de o divă şi „verişorul ei”, care lucrează la TVR, se hotărăsc să copieze Festivalul „Cerbul de Aur”, pentru a reuşi să facă propriul lor festival, dar în final ajung să şteargă arhiva TVR.
În programul de Revelion al TVR 1 ne vom delecta cu momente înregistrate special în studiourile Televiziunii Române, de interpreţii Olivier Kaye, Eliza G, Inis Neziri, câştigătorii ediţiilor din 2018 şi 2019 ai Cerbului de Aur; Laura Bretan, o voce recunoscută internaţional; Vali Boghian şi Alex Calancea Band, apreciaţi pentru muzica lor plină de ritm, dar şi cu cele mai tari recitaluri de la recentele ediţii ale Festivalului Cerbul de Aur – Ronan Keating, James Blunt, Loredana, Ştefan Bănică.
După miezul nopţii, ne regăsim într-un restaurant de sat, la Stânga Coteşti, unde primarul localităţii oferă o masă protipendadei locului. Nu este un sat obişnuit, ci unul care a intrat în Guiness Book pentru faptul că toţi locuitorii sunt… stângaci. Din acest motiv, primarul a accesat fonduri europene şi a reuşit să câştige o sumă importantă pentru reconversia socială a stângacilor. În realitate, niciunul dintre aceştia nu este stângaci, dar se străduiesc cu toţii să renunţe la folosirea mâinii drepte, ceea ce devine o sursă bogată pentru un umor perfect ancorat în realitatea zilelor noastre. Scheciurile conţin umor de situaţie, de limbaj şi momente memorabile, susţinute de actori cunoscuţi, precum Valentin Teodosiu, Luminiţa Erga, Tania Popa, Lia Gherman, Cătălin Căţoiu, sau Raluca Guslicov.
Spre dimineaţă, Goran Bregovici aduce un show electrizant, urmat de o selecţie de melodii lăutăreşti celebre, din spectacolul prezentat la Cerbul de Aur de Iuliana Tudor.
Mă bucură că după 20 de ani vorba “fac revelionul cu Negru” a devenit expresia celor care stau acasă de revelion. Lor le aducem bucurie în noaptea de revelion de 20 de ani”, spune Dan Negru, prezentatorul Revelionului care începe la ora 22:00 la Antenei 1 (pentru al 20-lea an consecutiv!) .
Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Cristi Minculescu, Marius Țeicu, Laura Lavric, Anna Lesko, Ozana Barabancea, Monica Anghel, Ruby, Anda Adam, Alex Velea, Cristi Iacob, Șerban Copoț, Jean de la Craiova, Marcel Pavel, Romică Țociu, Gelu Voicu, Dorian Popa, Mahala Rai Banda, Nicolae Voiculeț, Andreea Bălan, Daniela Crudu, Vali Vijelie, Daniela Gyorfi sunt doar o parte dintre vedetele care vor urca pe scena Revelionului lui Negru, fie pentru a ghici cine se ascunde în spatele măștilor, fie pentru momente artistice pe gustul celor aflați în fața micilor ecrane, în noaptea dintre ani.
Momentele speciale ale nopții dintre ani vor fi cele dedicate măștilor, artiștii din platou urmând să ghicească cine se ascunde în spatele lor, cu ajutorul indiciilor oferite de Dan Negru. Cu ajutorul măștilor, la Revelionul Starurilor 2020 vor veni personaje diverse, de la maimuța Rafiki, din Lion King, Betty Boop, Iepurele din Alice în Țara Minunilor ori Motanul Încălțat, la Imelda din filmul Coco, Joker, Spiderman, Maleficent, o Babă absolut specială și vrăjitoarea Ursula din Mica Sirenă.
La TVR 2 de la 20:50 e Gala TeleRevelioanelor Emisiunea de divertisment cuprinde momente din Arhiva de Aur realizate pentru Revelioanele de altădată, ce poartă semnatura unor autori celebri, dar şi scenete produse special pentru acest program şi difuzate în premieră, din a căror distribuţie fac parte tinerii actori Mirela Zeţa, Corina Dănilă, Dragoş Huluba, Marius Rizea şi Silviu Debu. Invitat special: Dorel Vişan.
După 22:30 e FUEGORevelion – momente spectaculoase de acrobație, muzică diversă, bancuri, umor, o întrecere de zile mari între două echipe formate din mari artiști.
La TVR 3, de la ora 20:00 ne pregătim de atmosfera de petrecere urmărind un concert marca Remix cu grupul maramureşean DIRTY SHIRT în recital pe scena celui mai mare festival metal din Europa, Wacken Open Air din Germania. În 2014, trupa câştiga locul al II-lea la acest festival, cel mai important eveniment metal-rock european – şi apărea pe DVD-ul aniversar al manifestării. După cinci ani, cea mai exportată trupă rock românească a fost invitată în recital pe aceeaşi scenă de la Wacken.
De la ora 24:00, recitalul trupei The ROCK, susţinut în luna iulie a acestui an pe scena festivalului Rockfest Transalpina, singurul de acest tip din România. Daniel Ignat, solistul trupei The ROCK, este cunoscut ca fiind vocea celei mai bune trupe tribut AC/DC din Europa.
La Național Tv de la 20 Avem chef de Revelion, Corina Chiriac si Adrian Enache, gazdele acestei petreceri incendiare, ne promit ore de distracție și voie-buna alături de artiști îndrăgiți.
După ora 0:30 petrecerea continuă cu Revelion la Negru cu Victor Yila, în calitate de gazda, alături de grupul Vouă și de invitații acestei nopți: Adrian Enache, Marcel Pavel, Nicolae Datcu, Nelu Vlad, Nicu Paleru, Mirela Petrean, Adriana Antoni, Elena Cuculici și Irinel Mitroiu, Adriana Popescu si Geta State alături de taraful George Pătrașcu.
Surse informații și fotografii: site-urile TVR , Antena 1 și Național Tv.